duminică, 10 octombrie 2010

Călătoria supremă – Limita universului

De-a lungul istoriei, am știut că în Univers există un singur Pământ. În curând, s-ar putea să mai existe unul. Și încă unul. Și încă unul. Oamenii au avut nevoie de mii de ani ca să-și exploreze propria planetă și de alte sute ca să înțeleagă planetele vecine, dar acum sunt descoperite lumi noi în fiecare săptămână. Până în prezent, astronomii au identificat peste 400 de „exoplanete“, lumi care se rotesc pe orbită în jurul altor sori.
Multe sunt atât de stranii, încât confirmă celebra remarcă a biologului J. B. S. Haldane: „Universul nu e doar mai bizar decât presupunem noi, ci mai bizar decât am putea noi să presupunem.“ Printre aceste destinații exotice, cercetătorii încearcă să găsească ceva familiar: planete care să semene cu Pământul, orbitând în jurul stelelor lor exact la distanța potrivită – nici prea calde, nici prea reci – ca să poată susține viața așa cum o cunoaștem noi. Încă nu a fost găsită nicio planetă ca a noastră, probabil fiindcă sunt foarte discrete.
SURSA

Un comentariu: