duminică, 10 octombrie 2010

Gemenii siamezi – Ființe ce împart același corp o viață

Chiar dacă sunt ființe individuale, aceste adolescente împart același corp și au doar două mâini și două picioare la dispoziție. Născute în 1990, aceste fete au fost crescute într-o comunitate restrânsă și unită din Minnesota, complet protejate de privirile curioase și bârfele răutăcioase. Pentru prietenii și familia lor, ele sunt două persoane diferite, cu personalități, nevoi, gusturi și dorințe foarte diferite. Dar pentru lumea de afară sunt un mister medical – mai ales pentru că pot face aceleași lucruri ca și prietenii lor, inclusiv să cânte la pian sau să se dea pe bicicletă.
“Nu se dau bătute niciodată. Fac întotdeauna ceea ce își pun în minte”, spune mama lor, Patty. Lumea medicală se străduiește să afle cum două creiere și sisteme nervoase distincte pot funcționa atât de bine coordonate, însă fetele și și familia lor s-au opus întotdeauna testelor de care nu au neapărat nevoie. “Familia încearcă să le trateze ca pe niște oameni obișnuiți”, susține Joy Westerdahl, doctorul fetelor, care admite că este un mister odul în care funcționează psihologia unică a gemenelor siameze.
SURSA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu